RADU TUDORAN

8 MARTIE 1910 - 18 NOIEMBRIE 1992

S-a născut în localitatea Blejoi, județul Prahova, la data de 8 martie 1910, pe numele său adevărat Nicolae Bogza, fiind fratele lui Geo Bogza. Nostalgia puternică manifestată față de călătoria pe mări a moştenit-o probabil de la tatăl său, Alexandru Bogza, funcționar al marinei comerciale.

După ce termină Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu în anul 1930 și, apoi, Școala Militară de Ofițeri de la Sibiu în anul 1932, funcționează timp de șase ani, (1932 - 1938), ca ofițer al Armatei Române.

Renunță la cariera militară în anul 1938, an în care debutează cu un reportaj în revista „Lumea românească”, condusă de Zaharia Stancu. Există, desigur, o relație evidentă între demisia sa din armată și primele sale reușite literare. Tot acum, își schimbă numele literar din Nicolae Bogza în Radu Tudoran, pentru a nu sugera nici un fel de legătură directă cu fratele său.

În 1940 i-a apărut prima carte, volumul de nuvele Orașul cu fete sărace. În anul următor, 1941, îi apare romanul Un port la răsărit, roman care nu a fost remarcat de critica literară decât cu mare întârziere și, mai apoi, din motive politice, trecut în conul de umbră al uitării. Din păcate, din cauza războiului, și apoi după instaurarea comunismului în România, acest frumos roman, scris cu acea eleganță firească a omului Radu Tudoran, avea să fie complet ignorat din două motive, care erau total opuse politicii noului regimului de la București controlat de Kremlin. Unul era spațiul evocat, Basarabia iar al doilea era, desigur, analiza lucidă, necruțătoare și critică a lumii pan-slaviste, adică a lumii aflate sub controlul rus-sovietic.

BIOGRAFIE 1945-1992

În timp ce fratele său, Geo Bogza, s-a descurcat cu abilitate în meandrele tulburi ale anilor 1945 - 1947, fiind un militant de stânga, Radu Tudoran mult mai sincer și mai puțin abil, a scris articole în care critica în mod egal extremismul de dreapta, dar și politica Uniunii Sovietice.

Tot în această perioadă tulbure pentru România, 1945 - 1947, a continuat să scrie și să publice, a strâns bani, s-a stabilit la Brăila, și a construit o corabie cu care voia să plece în lume.

Dintr-o dată, spre sfârșitul anului 1947, când controlul sovieticilor asupra României devenise total, Radu Tudoran a fost rapid trecut pe o linie total moartă. Conform spuselor sale, citat fiind dintr-un interviu acordat Marinei Spalas și publicat în Revista „Contemporanul”numărul 15 din 1992: „După 1947 am fost înmormîntat, nimeni n-a mai pomenit de mine decît dacă își mai aducea cineva aminte să-mi vîre o suliță în coaste.”

Totuși, nu este supus nici persecuțiilor și nici raidurilor Securității sau închisorii. Aflat în conul de umbră al dizgrației alege traducerile, în special din autori ruși și

sovietici, ca mijloc de menținere a contactului cu literatura și ca mijloc de existență.

Revine pe scena literară cu un aparent anodin și inofensiv roman pentru tineret, Toate pînzele sus! în anul 1954, care devine aproape instantaneu un succes răsunător la publicul de toate vârstele, aprinzând imaginația a milioane de tineri români pentru câteva generații. Romanul, scris cu mare talent narativ și descriptiv, este puternic influențat de pasiunea pentru aventură a autorului. Descrie călătoria pe care Radu Tudoran nu a mai putut să o facă în 1948, deși corabia sa, propria sa goeletă „Speranța”, fusese construită și îl aștepta să plece în rada portului Brăila. Modelul său de navigator l-a constituit Joshua Slocum, aidoma căruia ar fi vrut să plece în jurul lumii.

Radu Tudoran a trăit retras mereu, până la sfârșitul vieții sale, dar a publicat de fiecare dată best-seller-uri. În 1977, numărul total al exemplarelor din cărțile sale – aproape fiecare reeditată de mai multe ori – depășea cu mult 1 500 000 de exemplare tipărite. Cu banii aduși de romane, scriitorul și-a construit din nou o ambarcațiune pentru excursii, mai mică însă decât prima sa corabie, pentru că aceasta era destinată unor călătorii mult mai puțin temerare.

Proiectul său cel mai ambițios din punct de vedere literar rămâne ciclul de șapte romane Sfârșit de mileniu, scris cu o transparență și o naturalețe atât de firească încât un cititor mai puțin experimentat nu va sesiza puterea și eleganța stilului ce l-au caracterizat pe Radu Tudoran încă de la publicarea romanului Un port la răsărit. Sfârșit de mileniu este o frescă complexă a societății românești a secolului XX, fiind ciclul căruia talentatul prozator i-a închinat toată puterea sa creatoare a ultimilor săi 20 de ani de viață.

A avut întotdeauna, precum scrisul său cizelat, elegant și complex, faima reală a unui bărbat distins si cuceritor. În ultimul an al vieții lucra la al șaptelea roman din ciclul Sfârșit de mileniu, Sub zero grade, în care era vorba de perioada de ocupație sovietică, din 1944 și până în 1953.

A murit în dimineața zilei de 18 noiembrie 1992, la Spitalul Fundeni, din cauza unei boli a arterelor, după mai multe intervenții chirurgicale care n-au reușit să-l salveze. Fratele său mai mare, Geo Bogza, a murit un an mai târziu.

OPERE PUBLICATE

Nuvele

Orașul cu fete sărace , București:, Editura Socec, 1940

Romane

Un port la răsărit , București: Editura Socec, 1941, Editura Arta Grafică, 1991

Anotimpuri, București: Editura Socec, 1943 (ediția a II-a, 1946; ediția a III-a, 1947; ediția a IV-a, București: Editura Albatros, 1974)

Flăcări, București: Editura Forum (Tipografia „Cartea de Aur”), 1945 (ediția a II-a, 1947; ediția a III-a, București: Editura Socec, 1948; ediția a IV-a, București: Editura Tineretului, 1958; ediția a V-a, cu titlul Flăcările, București: Editura Minerva, 1971; ediția a VI-a, cu titlul Flăcările, București: Editura Eminescu, 1983)

Purcelul care a ajuns boier, București: Tipografia „Pro-Pace”, 1945

Ferma „Coțofana veselă”, Craiova: Tipografia „Scrisul Românesc”, 1946

Întoarcerea fiului risipitor, București: Editura Socec, 1947 (ediția a II-a, București: Editura Minerva, 1970; ediția a III-a, 1971; ediția a IV-a, 1974; ediția a V-a, București: Editura Eminescu, 1984)

Toate pînzele sus! (roman), București: 1954 (ediția a II-a, revizuită și adăugită, București: Editura Tineretului, colecția „Cutezătorii”, 1957; ediția a III-a, 1961; ediția a IV-a, 1964; ediția a V-a, 1967; ediția a VI-a, în 2 volume, cu o postfață a autorului, București: Editura Minerva, 1973; ediția a VII-a, cu o prefață a autorului, București: Editura Ion Creangă, 1980)

Ultima poveste, București: Editura Tineretului, 1956 (ilustrații de Coca Crețoiu Seinescu) (ediția a II-a, 1964; ediția a III-a, București: Editura Ion Creangă, 1973)

Dunărea revărsată, București: Editura pentru Literatură, 1961 (ediția a II-a, 1963; ediția a III-a, 1967; ediția a IV-a, București: Editura Minerva, 1977)

O lume întreagă, București: Editura Tineretului, 1964 (ediția a II-a, 1969)

Al treilea pol al Pămîntului, București: Editura Ion Creangă, 1971

Maria și marea, București: Editura Albatros, 1973, Editura Arta Grafică, 1992

Acea fată frumoasă, București: Editura Cartea Românească, 1975

Ciclul Sfârșit de mileniu se compune din șapte romane:

Casa domnului Alcibiade, București: Editura Cartea Românească, 1978

Retragerea fără torțe, București: Editura Eminescu, 1982

Ieșirea la mare, București: Editura Eminescu, 1984

Victoria neînaripată, București: Editura Eminescu, 1985

Privighetoarea de ziuă, București: Editura Eminescu, 1986

O sută una lovituri de tun, București: Editura Eminescu, 1989

Sub zero grade, București, Editura Arta Grafică, 1994 (postum)

IMPRESII DE CALATORIE

Al optzeci și doilea, București: Editura pentru Literatură, 1966 (despre o călătorie pe ocean cu traulerul „Constanța”)

Oglinda retrovizoare, 1970 (despre Italia)

La nord de noi înșine, București: Editura Eminescu, 1979

Frumoasa adormită, București: Editura Eminescu, 1981 (despre Statele Unite ale Americii)

TRADUCERI

A tradus singur sau în colaborare din: Aleksandr Bek, Charles Darwin, Aleksandr Fadeev, Ivan Goncearov, I. Listenov, N. Nikitin, L. Platov, Boleslaw Prus, Anatoli Rîbakov, Tihon Semușkin, Manaf Suleimanov, Aleksei Nikolaevici Tolstoi, Jules Verne, Vitali Zakrutkin,Antonín Zápotocký.